Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Un politician sucevean propune referendum pentru ca România să decidă dacă vrea să revină la monarhie

monarhieUn politician sucevean propune ca în România să se facă un referendum astfel încât cetățenii să decidă dacă vor să fie conduși de un președinte sau vor să revină la monarhie. Este vorba despre președintele organizației sucevene a Partidului Verde, Dan Acibotăriță, care susține că „pentru a face dreptate istoriei, după 1989 România trebuia să devină monarhie”.

like-facebook„30 decembrie 1947. Ziua în care Regele Mihai I al României este forțat să abdice de către regimul comunist condus de dr. Petru Groza. În acea prioadă tânărul rege nu avea nicio putere de reacție. Totul era controlat de către comuniștii români apărați de armata rusă instalată în România. Speranța regaliștilor era îndreptată către guvernele așa-zis democrate din lume, mai exat către englezi și americani. Din nefericire Regele și-a dat seama că totul este o iluzie, iar cine trebuia să-l sprijine, să-l apere, l-a abandonat foarte repede. Interesul celor din Marea Britanie și SUA nu era de a salva România, ci de ne lăsa pe mâna rușilor. Cine e puternic decide, restul suferă. Monarhia pentru România a reprezentant o parte bună a istoriei împletită cu una urâtă. Pe vremea regilor s-au construit școli, drumuri, poduri, fabrici, leul era o monedă puternică, iar Bucureștiul a devenit ”micul Paris”, dar să nu uităm că pe vremea lui Carol I, mai exat în 1907, răscoala țăranilor a fost înnăbușită în sânge. Au fost uciși, din ordinul lui Carol I, pentru o bucată de pământ, pentru mâncare și demnitate, zeci de mii de țărani. Pentru a face dreptate istoriei, după 1989 România trebuia să devină monarhie . Era necesar să se continuie cu momentul întrerupt de 30 decembrie 1947. Din nefericire acest lucru nu s-a întâmplat, nici măcar nu au fost cerute scuze Regele Mihai I al României. Totul s-a trecut la ”obiecte pierdute”. Din punctul nostru de vedere, al verzilor suceveni, după 69 de ani de la tristul eveniment din 30 decembrie 1947, ar trebuii ca istoricii să prezinte documentele prin care s-a produs ruptura forțată dintre rege și țară, iar poporul român printr-un referendum să hotărască dacă România va rămâne să fie condusă de un președinte sau va alege calea monarhiei”, susține Acibotăriță.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*