Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Buget mai mic pentru Primăria Suceava, în 2017

primaria-suceavaMunicipiul Suceava va avea un buget mai mic în 2017, respectiv de 250 milioane de lei. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că administrația locală nu are, însă, datorii care să afecteze buna desfăşurare a activităţilor administrative din capitala de judeţ.

El a spus că au apărut interpretări „tendenţioase” a datelor publicate de Ministerul de Finanţe, susținând că arieratele, adică datoriile restante scadente cu o vechime mai are de 90 de zile, sunt de doar 3 milioane de lei, din totalul de 23 de milioane de lei.

like-facebookAstfel, gradul de îndatorare al administraţiei publice locale, respectiv cel rezultat ca urmare a creditelor contractate, este de circa 17%, aproape de 4 ori mai mic decât cel al altor localităţi din ţară.

Avem nişte datorii restante, dar lucrurile sunt scoase din context. Dacă se face o analiză corectă lichiditate-solvabilitate, gradul de împrumutare este de 15%. Avem 5 milioane de euro datorie, însă şi un credit de 5 milioane de euro pentru sala polivalentă, pe care nu-l mai folosim. Ipotetic, dacă pe acesta din urmă l-am utiliza, ne-am achita de toate datoriile. Astfel, am avea datorii zero şi grad de împrumut de circa 17%. Sunt primării în ţară care au grad de împrumut de 60%, deci la Suceava situaţia nu este aşa dramatică”, a subliniat Lungu.

El a mai amintit că balanţa înclină de partea Primăriei, întrucât dacă obligaţiile administraţiei municipale sunt de aproximativ 5 milioane de euro, datoriile restante la vistieria municipală comună, atât ale persoanelor fizice, cât şi ale persoanelor juridice, se ridică la 15 milioane de euro.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*