Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Polițiștii suceveni au fost „Moș Crăciun” pentru 80 de copii din familii nevoiașe

stroiesti-22-12-2016În acest an, în perioada 22 – 23 decembrie 2016, peste 80 de copii proveniţi din familii nevoiaşe au primit cadouri de Crăciun dar şi dulciuri. Poliţiştii, împreună cu Moş Crăciun (în persoana lui Brian Douglas – vechi colaborator în cadrul acţiunilor preventive) au oferit cadouri copiilor din familiile care locuiesc în cătunul din proximitatea comunei Stroieşti, acolo unde în case sărăcăcioase, nealimentate la energie electrică, locuiesc peste 20 de copii.

Unii dintre ei au rezultate foarte bune la şcolaă chiar dacă sunt nevoiţi să îşi facă temele la lumina lumânării. De asemenea, cutii cadou au primit şi copiii din centre de plasament sau familii nevoiaşe.

Sunt gesturi venite din suflet şi acţiuni menite să aline suferinţa unor oameni cu care viaţa nu a fost atât de darnică.  Peste 80 de cutii cadou realizate de poliţişti şi parteneri englezi, au fost împărţite de Moş Crăciun Poliţist.
La rândul lor copiii i-au răsplătit pe poliţişti cu poezii şi cel mai important cu ……zâmbete de bucurie şi promisiunea că vor alege în viaţa calea educaţiei, cinstei şi onoarei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*