Marti 16 Aprilie 2024, Actualizat acum 106 zile 12:00 am

Alertă meteo! Vremea se răcește și vin ninsorile

ninsoareAdministrația Națională de Meteorologie a emis o informare de precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului, viscol în zona montană și răcire accentuată, valabilă pentru întreaga țară.

În intervalul duminica ora 16.00 până marți la ora 23.00, vor fi perioade de timp în care se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse, mai ales la munte, 15…20 l/mp.

În seara zilei de duminică (27 noiembrie) vor fi ploi, dar în noaptea de duminică spre luni (27/28 noiembrie) şi în cursul zilei de luni (28 noiembrie), acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, unde valorile termice vor marca o scădere accentuată.

like-facebookÎn noaptea de luni spre marţi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de marţi (29 noiembrie), vremea se va răci în toată ţara, va ninge şi în regiunile sudice, unde pe arii restrânse este posibil să se depună strat de zăpadă.

Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi 50…60 km/h. Îndeosebi în zonele de munte se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi rafale de peste 60…70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*