Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Proiecte comune de opt milioane de euro desfășurate de CJ Suceava și regiunea Cernăuți

sedinta-comuna-suceava-cernauti-5Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, în cadrul ședinței comune a deliberativului județean sucevean și a celui din regiunea Cernăuți, că dezvoltarea infrastructurii de transport în zona transfrontalieră reprezintă una din prioritățile administrației sucevene. Astfel, îmbunătățirea infrastructurii de transport în zona transfrontalieră Izvoarele Sucevei-Shepit este inclusă în cadrul unui proiect în valoare de 2.000.000 euro, proiectul urmând a fi promovat de CJ Suceava, în calitate de lider, în parteneriat cu Serviciul de Drumuri Rutiere a Regiunii Cernăuți.
like-facebook
Proiectul include realizarea și actualizarea documentației tehnice, reabilitarea drumului transfrontalier Izvoarele Sucevei-Shepit, iar pe partea ucraineană va fi reabilitat tronsonul de la frontiera cu România-Shepit.

Un alt proiect în domeniul infrastructurii este în sectorul Rusca-Ulma, care urmează să fie promovat de Serviciul de Drumuri a Regiunii Cernăuți, în calitate de lider, în parteneriat cu CJ Suceava. Proiectul în valoare de 2.000.000 euro include reabilitarea drumului transfrontalier Rusca-Ulma, pe partea ucraineană modernizarea drumului Rusca-Frontiera cu România, iar pe partea română va fi reabilitat tronsonul în oglindă frontiera cu Ucraina-Ulma.

Pe lângă cele două proiecte, Regiunea Cernăuți va implementa în calitate de lider de proiect, prin Serviciul de Drumuri Rutere al Regiunii Cernăuți, proiectul major de investiții, finanțat tot prin POR România-Ucraina 2014-2020, „Îmbunătățirea infrastructurii transfrontaliere-poartă deschisă spre Europa”, în valoare de 4.000.000 euro, care vizează reabilitarea a 7 km de drum pe tronsonul Krasnoilsk-Vicovu de Sus.

Flutur a spus că cele două deliberative vor trimite o scrisoare comună către Guvernul Ucrainei, în vederea solicitării continuării drumului expres, Bacău-Suceava-Siret, prevăzut pe Master Planul pentru Transport al României și aprobat în data de 14 septembrie 2016 de către Guvernul României spre Porubne-Cernăuți-Ternopol.

Autoritățile județului Suceava și ale Consiliului Regional Cernăuți vor elabora o scrisoare comună care să fie transmis de cele două deliberative către ministerele de resort și Guvernele din România și Ucraina pentru redeschiderea PTF Vicovu de Sus-Kraisnoilsk ,Climăuți-Fântâna Albă și Ulma-Rusca la cerința expresă a locuitorilor din zonă.

Flutur a spus, vineri, că pe partea română, este un drum comunal de circa 400 de metri care trebuie modernizat ca să poate ajunge la drumul asfaltat spre frontieră în timp ce la PCTF Vicovu de Sus, cel mai urgent punct ce poate fi deschis, pe partea română e sută la sută gata la frontieră, însă pe partea ucraineană încă unu.

„Este un proiect în derulare pe partea ucraineană în ce privește modernizarea vămii și adresez o rugăminte domnului director de la Agenția de Dezvoltare Nord Est să țină cont de posibila prelungire a termenului. O să discutăm cu ministerul și cu Comisia Europeană”,  a spus Flutur, care a precizat că trebuie urgentate aceste lucrări pentru ca aceste puncte să fie redeschise pentru a fi mai ușor deplasarea spre și dinspre partea ucraineană.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*