Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Ziua porților deschise la instanțele sucevene. Studenții de la Drept vor simula un proces

palatul-de-justitieLa data de 25 octombrie în întreaga Europă este sărbătorită Ziua Europeană a Justiției Civile, inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene, eveniment prin care justiția civilă este adusă în atenția publicului european. Semnificația acestei zile este aceea de a apropia justiția de cetățeni, de a-i ajuta pe aceștia să fie mai bine informați despre drepturile lor și modalitatea de funcționare a sistemului judiciar.

like-facebookMarți, 25 octombrie 2016, în intervalul orar 09:00 — 14:00, în incinta Palatului de Justiție și la judecătoriile din raza Tribunalului Suceava se vor desfășura manifestări de tipul ‘ușilor deschise’ la care sunt invitați să participe elevi, studenți, reprezentanți mass-media precum și orice cetățean interesat.

La ora 14:00, în sala de judecată nr. 232, Curtea de Apel Suceava în colaborare cu Asociația de Studenți ELSA și Facultatea de Drept din cadrul Universității din Suceava va organiza un proces simulat în materie penală în care își vor demonstra calitățile oratorice și juridice două echipe formate din studenți ai Facultății de Drept. Participanții la procesul simulat vor fi jurizați de un juriu format din doi judecători, un profesor și un procuror, juriu ce va desemna câștigătorii. Tuturor studenților participanți li se vor acorda diplome de către președintele Curții de Apel Suceava.

De asemenea, pe parcursul întregii zile, justițiabilii vor avea posibilitatea de a completa un chestionar de analiză a percepției opiniei publice cu privire la sistemul judiciar din municipiul Suceava, chestionar ce va fi publicat și pe portalul instanțelor de judecată.

În același context, Judecătoria Fălticeni va organiza un concurs de eseuri argumentative cu tema’ Doar respectând legea suntem liberi’, adresat învățământului liceal, eseurile ce se vor clasă pe primele 3 locuri urmând a fi afișate la avizierul din holul principal al instanței, cât și pe Portalul Judecătoriei Fălticeni, iar lucrarea clasată pe locul I va fi publicată în presa locală. Pentru învățământul gimnazial va fi organizată o expoziție de desene sau picturi cu tema’ Justiția văzută prin ochii copilului’, toate lucrările urmând a fi afișate la panoul din holul principal al instanței. Termenul limită de depunere a lucrărilor este 24 octombrie 2016, ora 13:00.

Toate persoanele din municipiul Suceava care doresc să participe sunt rugate să se prezinte la intrarea principală a Palatului de Justiție, de unde vor fi îndrumate de personalul de pază către coordonatorii desemnați.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*