Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

FOTO! A început Târgul de toamnă „Produs în Bucovina”

targ-de-toamna-produs-in-bucovina-8Începând de vineri și până duminică seara, în parcarea Iulius Mall din Suceava se desfășoară Târgul de toamnă „Produs în Bucovina”, eveniment organizată de Consiliul Județean Suceava, în colaborare cu Asociația „Produs în Bucovina”.

like-facebookManifestarea se dorește a fi o expoziție cu vânzare a produselor tradiționale bucovinene. Ediția din acest an se desfășoară sub sloganul „Gustă din Bucovina!” iar duminică îi va avea ca invitați speciali pe actorii Alexandru Arșinel și Vasile Muraru.

targ-de-toamna-produs-in-bucovina-4Deschiderea oficială a avut loc vineri, la ora 15.00 în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, omologul său din Cernăuți, ambasadorul Thailandei la București și prefectul județului ,Constantin Harasim. Înainte de a avea loc discursurile oficiale, pe scena special ridicată și în care se putea admira în miniatură o casă tradițională bucovineană, a urcat Fanfara „Trandafirul” din Calafindești, cel mai mic membru al acesteia având vârsta de 6 anișori. Cei care au ținut să viziteze târgul au putut fi încântați cu preparate din carne, lactate, murături, cozonaci, plăcinte cu brânză, must, vin.targ-de-toamna-produs-in-bucovina-5

Nu au lipsit nici standurile cu animale, iepuri, păsări, vaci și cabaline. Direcția Silvică a avut amplasat un stand de la care nu au lipsit în expoziție fructele de pădure, hribii, dar și exponate din flora și fauna forestieră. La târg instituția silvicultorilor suceveni a fost reprezentată de directorul Sorin Ciobanu și directorul adjunct,Valerian Solovăstru.

Candidații la parlamentare și-au făcut prezența

Dacă numărul primarilor prezenți la deschidere a fost destul de mic, putând fi văzuți edilii din Rădășeni și Fundu Moldovei, candidații PNL noi la viitoarele alegeri parlamentare au apărut pentru a putea fi văzuți de electorat, fiind vorba de primarul comunei Iacobeni, Angelica Fădor. Nu a lipsit însă deputatul PNL Ioan Bălan. Au mai fost prezenți fostul primar din Moara, Constantin Prodaniuc care a avut un stand cu ovine, primarul PSD din Milișăuți, Mircea Laurus. Între consilierii județenei PNL s-a aflat Ioan Moraru dar și un fermier din zona de munte.

targ-de-toamna-produs-in-bucovina-7Cămara bucovineană își așteaptă vizitatorii

Fiind cel mai mare eveniment al anului pentru Asociaţia „Produs în Bucovina”, membrii acesteia vor fi prezenţi în număr mare, cu tot ce au mai bun: peste 30 de producători de produse alimentare vor prezenta preparate din carne, produse lactate, produse de panificaţie şi patiserie, bere, bere de casă, must, sucuri naturale, miere de albine şi produse apicole, fructe, îngheţată cât şi preparate la grătar şi ceaun.„Ca în fiecare an, avem alături de noi meşterii populari din judeţ la căsuţe de lemn unde oferă vizitatorilor lucruri meşteşugite. Dacă unele standuri au fost acoperite cu prelate ale Asociației Produs în Bucovina, din decor nu au lipsit stânele, căsuțele bucovinene și cămara bucovineană care a fost umplută cu toate podusele de iarnă pe care gospodinele din Bucovina le pregătesc din timp.Cei cărora le place bucătăria bucovienap se pot delecta cu preparate la grătar sau la ceaun. Ca și în edițiile precedente, Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina” are în program timp de trei zile spectacole de muzică şi dansuri populare susținute de interpreți și formații folclorice din județ între care și Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava.targ-de-toamna-produs-in-bucovina-10

Pentru eveniment, Consiliul Județean Suceava a alocat suma de 53.500 de lei. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că și-a propus demult în întâlnire cu omologul de la Cernăuți  într-un eveniment de suflet și  administrația județeană suceveană va efectua la rândul ei o vizită la Cernăuți.

steliana-mironAvem o obligație morală față de frumoasa zonă a Bucovinei să o punem în valoare  să o știe o țară și o lume înteagă. Acum la Târgul de toamnă vorbim despre  gastronomie, despre bucatele din Bucovina, vedeți un film care se derulează pe un ecran mare aici dar vedeți multe standuri. Vreau să mulțumesc Asociației Produs în Bucovina că a fost inițiatorul  alături de CJ a acestui târg. Vă invit să vizitați standurile și cu o ocazia asta fac invitația de suflet să devenim mai activi în a promova produsele din Bucovina și să intrăm cu ele în marile magazine din țară și străinătate. Avem meșteșugari aici și vreau să le mulțumesc, gospodine care țes la stative și arată ce mai are sfând Bucovina. Meșteșugarii care lucrează în lemn, roata olarului care se învârtește și face oale și vase din lut,meșeșuguri și secrete cât ne pot spune din afumatul păstrăvului. Vom lansa cămara bucovineană,va fi un program în care lansăm Proiectul „Crăciun în Bucovina” ca să știe oamenii de pe acum că are rost să vii câteva sute de km să faci sărbătorile de iarnă în Bucovina și toate astea au loc sub sigla autenticului. Lumea  care în altă parte nu mai există.Tradiții și obiceiuri la ele acasă. Le mulțumesc în primul rând celor care au venit cu stanaduri;mărul de  la Fălticeni, crescătorii de animale…Avem concursuri pe diverse teme de gostronomie.Mâine facem un foc de tabără și va fi o seară bucovineană.Vor și formații autentice de folclor care vor cânta,e prezent și Cernăuțiul aici.Trebuie la toate astea voie bună,petrecre și să facem reclamă în continuare pentru Bucovina.Declar deschisă această manifestare din Cetatea de Scaun a lui Ștefan cel Mare, cetate care se vde în spatele nostru în imagine și care diseară când se înserează se lumienază și  se va vedea mult mai frumos” a spus Flutur.

La Târgul de toamnă „Produs în Bucovina” s-a aflat și senatoarea  PNL Steliana Miron care a vizitat standurile.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*