Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Zeci de violențe, furturi, dar și alte infracțiuni au avut loc în școlile sucevene, anul trecut

copil batutÎn contextul începerii anului şcolar 2016/2017, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au fost stabilite o serie de măsuri specifice, menite să conducă la îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ de pe raza județului.

like-facebookȘeful IPJ Suceava, comisar Liviu Stejărel Oniu, a declarat, joi, în ședința Colegiului Prefectural că analiza criminalității înregistrate de I.P.J. Suceava în anul școlar 2015/2016, a evidențiat faptul că, din totalul celor 50 de infracțiuni sesizate 41 s-au comis în incinta unităților de învățământ, zonă în care instituțiile cu atribuțiuni în asigurarea climatului de ordine publică (poliție, jandarmi, poliția locală) nu pot monitoriza și preveni incidentele și doar 9 în afara acestora, respectiv în zonele adiacente; 68% din sesizări sunt reprezentate de infracțiunile de loviri sau alte violențe (34 infracțiuni), urmate de cele de vătămare corporală din culpă, în special autoaccidentări cu 16% (8 infracțiuni), furt cu 6% (3 fapte) și 10% alte genuri (5 fapte).

seful-ipj-suceava„Infracţiunile sesizate în unităţile de învăţământ, au făcut obiectul unor analize de caz, ale poliției de proximitate și polițiștilor din mediul rural, stabilindu-se motivele şi împrejurările săvârşirii faptelor, care au reliefat următoarele aspecte: infracțiunile de lovire sau alte violente au avut un caracter spontan, unele având drept cauză joaca elevilor (bruscări, loviri cu bulgări de zăpadă, etc, unele infracţiuni de vătămare corporală au fost comise în incinta unităţilor de învăţământ, pe timpul recreaţiei sau al orelor de educație fizică, pe fondul nesupravegherii elevilor de către cadrele didactice”, a spus șeful poliției județene.

Totodată, la nivelul I.P.J. Suceava au fost identificate și unele cauze favorizatoare comiterii infracțiunilor din mediul școlar, respectiv: lipsa unor măsuri eficiente de pază şi control acces la unele unităţi de învăţământ, conform Legii nr.333/2003 modificată; nerespectarea regulilor de acces în incinta unităţilor de învăţământ, conform regulamentelor de ordine interioară; numărul mare de minori lăsaţi fără supraveghere, pe fondul plecării părinţilor la muncă în străinătate; consumul de alcool, sau substanțe halucinogene; proliferarea violenţei prin mass-media.

Pe lângă activitățile preventive desfășurate în anul școlar 2015-2016, structurile I.P.J. Suceava au organizat și desfășurat mai multe acțiuni în sistem integrat la nivelul județului, cu implicarea jandarmeriei, poliției locale, a reprezentanților unități de învățământ sau a altor instituții cu atribuțiuni în domeniu, ocazie cu care: au fost efectuate 302 controale la societăți comerciale pe linia respectării prevederilor legale privind comercializarea de băuturi alcoolice și produse din tutun minorilor,au fost verificate 334 unități școlare pe linia asigurării pazei și protecției bunurilor , au fost depistați 183 elevi care absentau de la cursuri și au fost aplicate 217 sancțiuni contravenționale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*