Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Nechifor despre Flutur: Mă duce capul că ar fi încercat să facă o șmecherie pedelistă

cj-suceava-3Fostul președinte al Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, salută inițiativa actualei conduceri a administrației județene care a inițiat un proiect de hotărâre prin care va fi achiziționat un sistem de vot electronic pentru deliberativ. Afirmațiile lui Nechifor au fost făcute în contextul în care la votul secret au fost înregistrate 23 de voturi pentru și 11 împotriva.

Din cele 23 de voturi, 3 ar fi trebuit să aparțină PSD în condițiile în care au fost prezenți doar 20 de aleși liberali. El a mai spus că are rezerve mari în privința acestui vot mai ales că la numărătoare PSD nu are niciun reprezentant și că nu ar fi exclus să fi fost o „șmecherie pedelistă”.

like-facebookCred că inițiativa actualei conduceri a Consiliului Județean Suceava de a cumpăra un sistem de vot electronic este foarte bună. Sincer, am rezerve mari pentru că au mai fost două cazuri în care voturile au fost fraudate, voturile au fost prost numărate și întrucât noi nu avem reprezentanți la numărătoarea voturilor, cred că foarte ușor, dar nu aș vrea să acuz pe nimeni, era foarte ușor ca cineva cu un pix să taie în plus pe cineva. Și atunci am rezerve mari. Spun asta pentru că am declarația domnului Flutur care a anunțat triumfalist. Mă duce capul că ar fi încercat să facă o șmecherie pedelistă. Din greșeală s-ar putea să fi greșit și de la noi dar nu deliberat. În momentul în care va exista acel sistem de vot electronic cu siguranță ceea ce va apăsat cetățeanul va fi sper înregistrat dacă acel sistem este urmărit cumva. Este a doua oară când avem suspiciuni asupra votului în Consiliului Județean”, a spus Nechifor.

Trebuie amintit că președintele CJ, Gheorghe Flutur, a declarat la finalul reuniunii deliberativului județean de miercuri: „salut noua majoritate din Consiliul Județean”,  care a fost înregistrată la desemnarea membrilor în comisiile de concurs la unitățile de învățământ din subordinea CJ.

„Salut noua majoritate creată în CJ Suceava de 23 la 11 pe care am văzut-o. Bine ați venit printre noi și vă așteptăm la evenimentele Produs în Bucovina”, a spus Flutur.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*