Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Senatorul PMP Mihai Neagu nu mai candidează pentru Parlament

mihai neaguSenatorul PMP, Mihai Neagu, a declarat că nu candidează pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Parlamentarul a spus că decizia pe care a luat-o nu are un substrat politic ci este din motive personale.

„Rămân în partid, nici vorbă să trec la altul, dar nu mai candidez. Din motive personale și nu din alte motive. Nu reproșez nimănui nimic, dar așa consider eu că trebuie să trag pe dreapta, adică să nu mai fiu parlamentar”,  a spus Neagu.
like-facebook
Senatorul PMP a spus că a purtat discuții pe această temă cu președintele organizației județene a Partidului Mișcarea Populară Suceava, Corneliu Popovici, pe care l-a informat asupra deciziei sale. Senatorul Mihai Neagu și liderul PMP Suceava declarau la mijlocul lunii august 2016, după ce a avut loc fuziunea UNPR-PMP și la nivel județean și local că vor candida pentru Parlament: Neagu-un nou mandat de senator și Popovici-Camera Deputaților.

Vreau să candidez, voi face cerere în acest sens pentru un nou mandat de senator 2016-2020. Odată cu fuziunea acest partid ale grup parlamentar atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, fiind un mare beneficiu pentru partid. Eu am avut o activitate până acum 13 inițiative legislative careau trecut dar nu au ajuns la promulgare, am avut interpelări foarte multe inclusiv la Victor Ponta. Unele dintre ele se referă la șoseaua de centură a municipiului Rădăuți, la situația nu tocmai plăcută în care a ajuns Consiliul Local Rădăuți la un moment dat, fără aleși locali, viceprimar și primar”, spunea Neagu.

Cert este că între timp situația la nivelul partidului condus la centru de Traian Băsescu s-a schimbat. Listele vor fi deschise l-a Senat de fostul primar al municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, consilier local PMP și la Camera Deputaților de Corneliu Popovici.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*