Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Un sucevean a primit un rinichi nou după doi ani de așteptare

operatieUn bărbat de 57 de ani din județul Suceava a primit, vineri, un rinichi de la un pacient din Moinești, fiind al 22-lea transplant de rinichi de la Spitalul „Dr. C.I.Parhon“ din Iași. Acesta făcea de doi ani de zile hemodializă la un spital din Suceava, aflându-se pe listele de aşteptare pentru transplant. Boala de care suferea bărbatul şi care a dus la insuficienţă renală este o boală polichistică renală, afecţiune genetică caracterizată prin apariţia chisturilor la nivelul rinichilor.

like-facebookAtunci când la nivelul rinichilor apar chisturi, dimensiunea rinichilor este modificată, ceea ce duce la reducerea funcţiei renale.

„Mulţumim familiei donatoarei din Moineşti care a ajutat acest pacient, au schimbat enorm viaţa acestui pacient“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic specialist nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

De asemenea, bărbatul mai are un frate, tot cu boală polichistică. Pentru că doar unul dintre cei doi rinichi prelevaţi a rămas la Iaşi, celălalt fiind dus la Bucureşti, reprezentanţii spitalului susţin că îşi doresc ca, în perioada următoare, ambii rinichi prelevaţi să rămână aici.

Vrem să facem un pas mai departe, să se facă ambele transplanturi la Iaşi, deoarece avem atât capacitatea necesară, cât şi un număr mare de pacienţi pe lista de aşteptare şi este păcat ca atunci când se face o prelevare din zona noastră să nu îi putem transplanta pe amândoi“, a completat dr. Ionuţ Nistor.

Sursa: Ziarul de Iași


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*