Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

120 de tone de fructe de pădure vândute la licitație de Direcția Silvică. Vezi cu cât!

fructe de padureDirecția Silvică Suceava a organizat la sediul acesteia o licitaţie pentru valorificarea fructelor de pădure care provin din fondul forestier proprietate publică a statului. Ca urmare a desfăşurării licitaţiei de pe 29 iunie, a fost adjudecată întreaga cantitate de fructe de pădure oferită în licitaţie în cuantum de 120 tone. Cantităţile şi speciile de fructe care au fost oferite şi adjudecate în licitaţie sunt 40 tone afine negre, respectiv 80 tone zmeură.

like-facebook„Comparativ cu anii anteriori; 2014-2015, deşi cantităţile de fructe valorificate au fost aproximativ la acelaşi nivel, în anul 2016 preţurile de valorificare a fructelor de pădure obţinute în urma desfăşurării licitaţiei au fost mai mari. Astfel, preţurile de valorificare obţinute în acest an sunt mai mari în medie cu 15% faţă de cele din anii 2014-2015. Sezonul de recoltare a fructelor de pădure; afine şi zmeură se desfăşoară în perioada cuprinsă între a doua jumătate a lunii iulie până la sfârşitul lunii august, în funcţie şi de condiţiile climatice”, a spus Ciobanu.

Până la data de 10 august 2016, prin acţiunea concentrată a ocoalelor silvice din cadrul Direcţiei Silvice Suceava a fost colectată/ achiziţionată cantitatea totală de 98,4 tone fructe de pădure, din care 44,7 tone afine, respectiv 53,7 tone zmeură. Fructele de pădure achiziţionate de ocoale sunt transportate la Atelierul de fructe Sadova din cadrul Ocolului Silvic Pojorâta, unde sunt sortate, congelate şi pregătite pentru livrare către beneficiar. Până în prezent, din cantitatea totală colectată în centrul de la Sadova a fost valorificată şi expediată cantitatea de 60,4 tone fructe de pădure.

„Valorificarea fructelor de pădure reprezintă o acţiune prin care la nivelul direcţiei se obţin şi alte venituri, în afara celor provenite din valorificarea masei lemnoase, diversificarea surselor de venit, în condiţiile gestionarii durabile şi exploatării raţionale a resurselor, constituind o prioritate pentru Regia Naţionala a Pădurilor – Romsilva şi implicit pentru Direcţia Silvică Suceava”, susține Ciobanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*