Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Noua organigramă a CJ a stârnit discuții aprinse. „Sub masca de zâmbet a unor discursuri cumsecade se ascunde foarte multă otravă”

cj suceava7 flutur si vicepresedintiiPreședintele CJ, Gheorghe Flutur, a informat, marți, plenul deliberativului județenean noua organigramă a administrației județene. Domnia sa a subliniat că aceasta a suferit modificări în urma analizei pe care a făcut-o referitoare la activitatea Consiliului Județean.

„În urma analizei activității și a eficenției aparatului din CJ, a evaluării pe care am făcut-o, am ajuns la o organigramă simplă și eficientă în așa fel încât să funcționeze structurile atât pe verticală cât și pe orizontală”,  a spus Flutur.

like-facebookEl a prezentat noua organigramă; se desființează patru direcții;economică, juridică,de patrimoniu și cea de finanțare din fonduri europene și se transformă în servicii .Totodată se desființează, Direcția Generală de Achiziții Publice, Organizare și Resurse Umane și se transformă în direcție.

„Ca noutăți, din Direcția de Programe Europene din ea rezultă două servicii; programe din fonduri externe și serviciul diaspora și parteneriate externe. Serviciul Patrimoniu trece în subordinea arhitectului șef. Serviciul Salvamont merge ca serviciu fără personalitate juridică în subordinea vicepreședintelui CJ. Serviciul de Turism iese din Direcția de Patrimoniu și trece serviciu de sine stătător și va fi coordonat de un vicepreședinte. Dorim să dăm o mai mare importanță și o mai mare aplecare și activității din domeniul turismului. Se întărește direcția tehnică; aici e vorba de Serviciul UIP-gesionare a deșeurilor, Serviciul Tehnic și de Mediu și Serviciul Programe și Investiții- așa cum le avem ca prioritate în mandatul nostru. Astăzi, pentru a salva problema celor de la Salvamont ,este ca organigrama să intre în funcție -25 august -să stea 30 de zile pe site potrivit legistației în vigoare statutul serviciului public salvamont”, a spus Flutur.

Fostul vicepreședinte al CJ, Alexandru Rădulescu, actual consilier județean a spus că nici organigrama și nici expunerea de motive nu a fst suficient de convingătoare că schimbarea organigramei va duce la eficientizarea activității.

„Este decizia dvr.Avem opinii diferite și este nomal să faceți acest proiect de hotărâre. Nu ne-ați explicat clar cum vor fi eficientizate aceste servicii ci doar ați spus. Prin această nouă organigramă profesional sunt lezat de câteva persoane care au avut performanțe deosebite în calitate de directori. Dar și aici este problema dvr. Din punct de vedere al reprezentării această organigramă va dilua forma de reprezentare a CJ în relațiile cu alte instituții. Cred că județul va fi afectat. Una este să ai directori și alta șefi de servicii”,  a spus Rădulescu.

În replică, șeful administrației județene,Gheorghe Flutur a spus că se gândește să fie eficent în acest mandat și aceasta s-a avut în vedere atunci când s-a operat la modificarea organigramei.

„Nu copiem și nu plagiem pe nimeni. Ne-am uitat totuși, în august 2012, conducerea de atunci desființa toate direcțiile și le transforma în servicii. Atunci creștea numărul de personal de la 169 brus la 206 în aparatul CJ Suceava. Nu vreau să comentez aceste lucruri. E bine să vi le spun așa din respect pentru adevăr și pentru transparență.Vă asigur că aici nu vorbim de oameni, ci de costuri și cei care își vor face treaba o să stea liniștiți și sunt convins că majoritatea își vor face treaba…Nu am venit să înlocuim pe cineva cu altcineva ci să propunem un program al nostru cu niște priorități și să eficientizăm structurile. Aș vrea să aveți toată garanția noastră că am gândit o organigramă eficientă pentru a pune pe toată lumea la treabă.Avem și situații când îi întrebb ce au făcut în ultimele două luni și este greu de compeltat o pagină de hârtie și eu vă asigur că nu îi dăm afară dar îi vom ajuta să muncească. Asta este și noi muncim foarte mult.De aceea ne-am implicat și venim aici. Vă asigur și le transmit și salariaților că o să le umplem la maxim fișa postului pentru a răspunde așteptărilor populației județului”, a spus Flutur.

Consilierul județean PSD, Mihai Grozavu i-a sugerat președintelui CJ,Gherghe Flutur să ia exemplu anul 2016 și nu 2012 pentru că nu își explică un lucru.

„Se face Cetatea de Scaun a Sucevei, se face muzeul și dau afară directoarea de la programe. Eu lucrez cu ea și știu cât este de capabilă și cât de greu se crează un personal de genu ăsta, ca să îi mai dau câțiva lei în plus să îi ții pe post și îl desființez. Mai mult de atât, organizarea dacă se citește bine expunerea dvr. de motive este de la un capăt la altul cu ideea de a scăpa de directori. Eu nu am înțeles nimic și am lucrat în organizare foarte mult timp”, a spus Grozavu, care a precizat că organigrama nu este elaborată cum trebuie.

„Legea vă permite să conduceți dvr.cest segment însă fiți atent că nu dă rezultate. Eu mai trec prin consiliu și oamenii mă cunosc și spun. Există un stres și o încărcătură fără satisfacție. În muncă dacă nu ai satisfacție cât de cât degeaba faci organizare”,  a conchis Grozavu.

Flutur către Grozavu: „Vă promit că nu ne oprim aici cu organigrama. Să vă dau un exemplu. Adică funcție de ce se va întâmpla câte proiecte vom avea putem să ne extindem și vom veni la plen să cere”.

Flutur către Nechifor: „Sub masca de zâmbet a unor discursuri cumsecade se ascunde foarte multă otravă și nimeni nu este naiv care a venit aici. Vreau să rog chiar dacă unii dintre noi avem un discus mai categoric că așa e construcția putem să și zâmbim și să fim dar nu e genul. Eu vă cer să intrați în registrul normal. Nu vorbiți de epurări…Să vă arăt aici că mansarda-i plină..Dacă intrăm în acest recital o ședință de consiliu sentimentul meu este că se transformă într-o dispută de campanie electorală prelungită și nu este cazul. De aceea nu ne credeți pe unii că suntem prea nu știum cum, sub discursul acesta de bunătate falsă. Am luat vaccinul și injecția pentru aceste chestii și ne pricem să le interpretăm cum trebuie. Mesajul meu este să revenim la normalitate și să vă votăm că populația așteaptă treabă de la noi. Dacă nostalgia organramelor este prioritară pentru grupul PSD și o înțeleg este una dar pentru noi este vorba de eficiență . Nu pleacă din această organigramă astăzi nimeni afară .Nu reducem niciun post .Reașezăm și încercăm să eficientizăm .Care este problema atunci?Doar așa vorbim de dardanele și Bosfor ca să ne vedem diseară la televizor?Sfatul meu este să revenim la normalitate și la ordinea de zi”.

Cătălin Nechifor: „Sunt total dezamăgit că această epurare a la Erdogan ați făcut. Nu e important sau suficient ce se întâmplă pe Bosfor, stilul ăsta de organigramă a la turc cu decapitarea unui întreg aparat de specialitate. E dreptul dvr”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*