Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Holzindustrie Schweighofer oferă 7 burse pentru studenții eminenți ai Facultății de Silvicultură din cadrul USV

usv gerald schweighofer (1)Compania Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare investitor greenfield în industria de prelucrare a lemnului din România și partener al instituțiilor de învățământ academic, va acorda, în anul universitar 2016 – 2017, un număr de 21 de burse lunare, studenţilor cu rezultate remarcabile în domeniul silviculturii şi ingineriei lemnului. Fiecare bursă este în valoare totală de 8000 de lei pentru întregul an universitar.
like-facebook
Bursele Holzindustrie Schweighofer sunt repartizate în mod egal Facultăţii de Silvicultură – Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava (7 burse), Facultăţii de Ingineria Lemnului – Universitatea Transilvania din Braşov (7 burse) şi, pentru al doilea an consecutiv, Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere – Universitatea Transilvania din Braşov (7 burse). Câştigătorii burselor sunt desemnaţi de către reprezentanţii facultăților în urma unor concursuri ce cuprind probe teoretice şi practice organizate de către universităţile partenere.

Iniţiativa burselor Schweighofer vine în completarea parteneriatului pe care compania l-a încheiat recent cu Facultatea de Silvicultură din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, constând în dotarea Laboratorului de Biometrie Forestieră cu şase echipamente de ultimă generaţie în valoare de peste 31.000 de Euro și se înscrie în platforma de responsabilitate socială denumită simbolic „Building Bridges” sub care Holzindustrie Schweighofer reunește toate inițiativele actuale și viitoare de responsabilitate socială și dezvoltare durabilă, pe care le derulează în paralel cu activitatea economică, în România.

Holzindustrie Schweighofer participă în mod activ la dezvoltarea comunităților din zonele în care sunt amplasate fabricile sale, respectiv judeţele Alba, Suceava, Bacău și Covasna. Astfel, numai în perioada 2010-2015, compania a oferit sprijin financiar de 5 milioane euro pentru diverse proiecte de educație, sociale şi de sănătate.

Despre Holzindustrie Schweighofer

Holzindustrie Schweighofer este parte a Grupului Schweighofer și își are originile într-o afacere de familie austriacă, cu peste 400 de ani de experiență în industria de prelucrare a lemnului. În prezent, Grupul este lider în industria de prelucrare a lemnului din Europa, având activități și în producția de vâscoză, producția de bioenergie, silvicultură și afaceri imobiliare.
Holzindustrie Schweighofer a deschis prima fabrică de cherestea în România în anul 2003, la Sebeș. În prezent, compania operează pe plan local alte două fabrici de cherestea – la Rădăuți și Reci, o fabrică de panouri încleiate din lemn masiv la Siret și una de panel la Comănești, generând aproape 3.000 de locuri de muncă direct în aceste locații și mai mult de 10.000 de locuri de muncă indirect, în industrii conexe. Din octombrie 2015, din Grupul Schweighofer face parte și o fabrică de cherestea în Germania.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*