Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Consilierii locali au dat liber la vânzarea a 260 de locuințe ANL

locuinte anlLiber la vânzarea locuinţelor construite prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Deliberativul local a aprobat, vineri, în   ultima şedinţă din actuala legislatură, un proiect de hotărâre în acest sens. Este vorba de 260 de unităţi de locuit ANL, de  pe strada „Privighetorii” din cartierul Burdujeni, precum şi pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, în preajma Staţiunii de Cercetări şi Dezvoltare Agricolă.

Apartamentele şi garsonierele construite prin Programul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe vor putea fi vândute titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea unui an de închiriere neîntreruptă, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitatului.

like-facebookPentru ca tranzacţia să aibă loc, venitul pe membru de familie la data perfectării contractului, nu va depăşi 100% din salariul mediu pe economie. Pe de altă parte, titularul contractului de închiriere şi, după caz, soţul, soţia, copiii sau alte persoane aflate în întreţinere, nu trebuie să aibă o altă locuinţă proprietate, inclusiv casă de vacanţă, cu excepţia cotelor părţi, dacă acestea din urmă nu depăşesc suprafaţa utilă de 37 de metri pătraţi.

De asemenea, cei amintiţi mai sus, nu trebuie să aibă teren atribuit în baza Legii nr. 15/2003 privind construirea de locuinţe pentru tineri în regim propriu, membrii de familie putând beneficia o singură dată de cumpărarea unei locuinţe destinate închirierii. Valoarea de vânzare a apartamentelor şi garsonierelor ANL se calculează în cadrul Biroului de Evidenţă şi Administrare a Imobilelor de Locuit, fiind echivalentul valorii de înlocuire pe metrul pătrat, multiplicată cu suprafaţa construită efectiv, inclusiv cotele indivize, diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei şi până la data vânzării unităţilor de locuit în cauză. Plata locuinţelor va face în rate lunare, cu un avans de minim 15% din preţul rezultat în urma aplicării formulei de calcul.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*