Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Indivizii care au snopit în bătaie un bărbat, la un bar, arestați preventiv

arestatiCinci tineri din orașul Frasin au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor după ce au bătut crunt un consătean. Miercuri, bărbații au fost prezentați în fața magistraților Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă, iar judecătorii au decis să-i bage pe toți cei cinci după gratii pentru 30 de zile.

Pe 2 mai, ora 22.20, pe strada Valea Seacă, din Frasin, a avut loc o altercație, iar un bărbat a sunat la 112. Polițiștii l-au găsit pe Constantin-Daniel Mironiuc, de 25 ani, localnic, care prezenta mai multe urme de violență. Fiind întrebat ce s-a întâmplat acesta a refuzat să dea detalii și susținea că nu vrea să fie transportat la spital.

like-facebookEl era lovit puternic, iar la fața locului s-a prezentat un echipaj SMURD care l-a transportat la Spitalul orășenesc Gura Humorului, unde a fost diagnosticat cu: „policontuzionat prin agresiune,suspect fractură mână dreaptă, TCC cu plăgi occipitale și frontale”, ulterior fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Suceava.

Polițiștii au identificat alte două persoane care au participat la scandal și care prezentau de asemenea leziuni corporale, respectiv  Vasilică-Tudor Nergheș, de 33 ani și Nicolae-Iordan Paicu , de 24 ani, ambii din orașul Frasin, care au refuzat internarea la Spitalul Județean Suceava.

Din primele verificări efectuate a reieșit că în seara de 02.05.2016, ora 22,00, în timp ce Nergheș Vasilică-Tudor și Nicolae-Iordan Paicu , se aflau pe strada Valea Seacă, în fața unui magazin, a venit  Constantin-Daniel Mironiuc, care era în stare de ebrietate însoțit de alte 3 persoane.

Tot din verificări a rezultat că între cele două grupuri s-a iscat un conflict iar Nergheș, Paicu Nicolae-Iordan, Paicu Adi-Ilie, Barfa Eugen-Adi şi Nergheş Marian l-au lovit pe Mironiuc Constantin-Daniel.

„Modul în care s-au comportat cei cinci agresori a fost de natură a tulbura ordinea şi liniştea publică în zona respectivă, a determinat ca celelalte persoane aflate atunci la local (cel puţin 10 persoane) să părăsească în fugă zona sau să se ascundă pentru a nu fi la rândul lor agresate”, susțin anchetatorii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*