Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

FOTO! Bărbat prins de un mal de pământ până la umeri

salvat de sub un mal de pamant frasin- suceava (8)Un bărbat de 37 de ani a fost salvat de pompieri, miercuri după-amiază, după ce un mal de pământ a căzut peste el îngropându-l până la umeri.

Trei echipaje de salvatori de la Garda de Intervenție Gura Humorului și de la Detașamentul de Pompieri Suceava, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru salvarea acestuia, în orașul Frasin.

like-facebookBărbatul face parte dintr-o echipă de muncitori, care lucra pentru efectuarea unui șanț de canalizare, ce avea o adâncime de aproximativ 3 metri. La un moment dat, un mal de pământ s-a surpat peste C.I., în vârstă de 37 de ani, și l-a îngropat până la nivelul umerilor. Un coleg excavatorist a avut prezență de spirit și a blocat cu cupa utilajului restul de pământ, care ar fi urmat să îl îngroape în totalitate pe muncitorul aflat în șanț. Acest lucru i-a salvat viața omului.

„La sosirea echipajelor, victima avea doar capul și o mână la suprafață, dar era conștientă și cooperantă. De altfel, pe timpul întregii operațiuni de extragere, tânărul a comunicat în permanență cu salvatorii și a ascultat indicațiile primite, lucru ce a ușurat misiunea pompierilor militari. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, dar și al unui alt excavator, salvatorii au început manevrele de extragere, concomitent cu administrarea de oxigen victimei. După aproximativ o oră, tânărul a fost extras în totalitate și preluat de pompierii paramedici SMURD, care l-au transportat la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului din Gura Humorului, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Misiunea salvatorilor s-a încheiat cu succes la ora 17:50”, susține purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*