Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

De la piscină, direct la spital. Trei copii și șase adulți au făcut alergii de la clorul din piscină

spitalO situație extrem de neplăcută s-a înregistrat în noaptea de miercuri spre joi la un SPA din municipiul Suceava. Nouă persoane au ajuns la Spitalul Județean Suceava după ce au făcut alergii de la clorul din piscina unui SPA.

Este vorba despre trei copii, de 12, 14 și 16 ani și șase adulți. Ei au început să se simtă rău, făcând o alergie de la clorul din apă. Oamenii respirau cu dificultate, aveau usturimi la nivelul ochilor, dar nu aveau răni.

like-facebookPotrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, medicul Tiberius Brădățan, cele nouă persoane au ajuns pe rând la spital, adulții au primit îngrijiri medicale și au plecat acasă, iar cei trei copii au rămas internați sub supraveghere medicală.

Reprezentanții complexului SPA Ramiro, unde au fost cele nouă persoane, susțin că a fost vorba despre o defecțiune tehnică. Un mecanism care identifică cantitatea de clor s-a defectat, iar clorul a ajuns în apă peste limită. Aceștia au chemat de urgență echipa de mentenanță și au remediat problema. Potrivit acestora, persoanele respective au stat de 17.00- la 23.00 în piscină și probabil de aceea efectul clorului s-a văzut mai repede.

„Noi am discutat cu doamnele și le-am explicat. E o situație extrem de neplăcută. Vă dați seama că nimeni nu și-a dorit așa ceva. E vorba de mecanismul respectiv care s-a blocat. Nu am mai avut astfel de situații până acum”, ne-a declarat un reprezentant al firmei.

 


Loading...

loading...

2 Comentarii

  1. Catalina says:

    Eu cu familia mea am fost marti seara de la ora 19 la 23 si acelasi lucru l-am patit. Am fost cu 5 copii cu varste de la 1 an jumatate la 7 ani si cu 8 adulti. Toti am inceput sa stranutam,sa ne usture ochii iar majoritatea au avut varsaturi inca de cand eram in incinta Spa-ului si doamnele de acolo au vazut dar vad ca nici miercuri nu au remediat problema. Au trebuit sa ajunga oamenii in spital ca sa se rezolve. Rusine!!!!!

    Răspunde
  2. Monica says:

    Domnule Prichici nu ar fi rau macar sa ne inapoiati banii, daca tot ne-am abtinut de la a face plangere.. copiii mei inca se simt rau si tusesc f tare.. Rusine ca nu v-ati sesizat de la primele persoane care au avut neplaceri.

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*