Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Două persoane arestate pentru trafic de minori. Vezi cum obligau minorele să se prostitueze!

retinut arestatDouă persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul Suceava, la propunerea procurorilor DIICOT, pentru trafic de minori. Cele două persoane, o femeie de 26 de ani și un bărbat de 24 de ani, ambii din Fălticeni, făceau parte dintr-o grupare formată din mai multe persoane cercetate de procurorii DIICOT. Mariana Oana Adam și Petru Buchilă sunt cei arestați preventiv pentru 30 de zile. Femeia se ocupa și ea cu prostituția.

Luni, lucrătorii BCCO Suceava – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane sub coordonarea procurorului din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au organizat o acţiune pentru a pune în executare cinci mandate de aducere. Trei dintre cei cinci au fost găsiți și duși la audieri, alți doi erau plecați în străinătate.

like-facebookPotrivit procurorilor suceveni, pe 25 martie 2013, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane s-au sesizat din oficiu despre faptul că cei doi tineri, împreună cu V.C.A., de 22 de ani. C.S.A., de 20 de ani şi R.C.F., de 18 ani, toţi din Fălticeni, se ocupă cu traficul de minori.

În perioada ianuarie 2012 – aprilie 2014, aceștia au profitat de starea vădită de vulnerabilitate şi sub premisiunea câştigării unor sume mari de bani în mod facil au desfăşurat activităţi infracţionale ce au constatat în recrutarea, transferarea şi găzduirea unor tinere minore, provenite din medii vulnerabile, familii ce le asigurau un grad redus de ocrotire şi experienţă de viaţă redusă, în scopul exploatării acestora prin determinare sau obligare la practicarea prostituţiei în folosul lor.

Traficanții se comportau inițial frumos cu fetele și le promiteau relații serioase de prietenie, le câștigau încrederea, apoi le amenințau și agresau punându-le să se prostitueze.

Patru minore cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani au fost racolate, astfel, de traficanți și erau obligate să  întrețină raporturi sexuale cu diverși indivizi în apartamente închiriate de traficanți, la locuințele clienților, în mașini sau alte locații pentru sume cuprinse între 50 şi 200 de lei, care erau încasate de traficanţi.

 

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Doi tineri au făcut bani grei din traficul de minore. Ce pedeapsă au primit | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*