Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

FOTO! Sucevenii au luat cu asalt Târgul de Toamnă

targ in bucovina (4)Câteva mii de suceveni au vizitat pe parcursul celor trei zile Târgul de Toamnă, desfășurat în perioada 2-4 octombrie în parcarea de la Iulius Mall din municipiul Suceava. Organizatorii au fost Asociația Produs în Bucovina, în colaborare cu Consiliul Județean Suceava.

Un număr de 36 de producători și invitați au expus produsele spre vânzare între aceștia numărându-se fermieri-crescători de bovine, ovine, iepuri, producători de preparate din carne, lactate, crescători etc. Nu au lipsit meșterii populari care au etalat tot ce este legat de tradiția portului național, a rusticului și a obiceiurilor din Bucovina. Cei care au vrut să își umple cămara pentru iarnă au putut să o facă din plin mai ales că prețurile au fost pe buzunarul fiecăruia.

Președintele Asociației „Produs în Bucovina” Cristina Dumitrescu a ținut să poarte un costum popular și să mulțumească tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment și celor care susțin ca acesta să devină deja o tradiție.

La închiderea acestui eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor care i-a felicitat pe toți producătorii prezenți la eveniment. El a ținut să amintească faptul că județul Suceava va fi prezent, la începutul lunii decembrie, cu produsele din Bucovina, cu obiceurile și tot ce are mai bun la Parlamentul European, în cadrul unui eveniment special organizat cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Judeţul Suceava va fi reprezentat de Asociaţia Produs în Bucovina, Ansamblul Artistic Ciprian Porumbescu, potrivit lui Nechifor care a mai subliniat că scopul acestei manifestări în Bruxelles este promovarea ofertei turistice şi aeroportuare a judeţului. Pe parcursul celor trei zile au susținut spectacole folclorice ansambluri și formații artistice din județ. Invitat special a fost marea Doamnă a folclorului românesc, Sofia Vicoveanca.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*