Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Drumul Pădureni- Mănăstioara, tratat politic de șeful județului. Primarul din Siret: Demersurile mele nu au fost luate în considerare

drum siret popiu nechifor (3)Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă orașul Siret este starea extrem de proastă a DJ 291 A din cartierele Pădureni și Mănăstioara-Siret. Autoritățile locale au apelat la Consiliul Județean pentru a sprijini finanțarea lucrărilor.

„De altfel în campania electorală domnul Cătălin Nechifor a promis public sprijinul său pentru realizarea acestor lucrări. Din păcate a rămas doar promisiune. S-a reabilitat doar o mica porțiune de drum de la pădure, până la cimitir, adică o porțiune de drum care nu servește prea mult locuitorilor deoarece în această zonă nu sunt locuințe ). De asemenea această problemă a fost discutată atât cu președintele CJ cât si cu reprezentanți ai guvernului inclusiv în anul 2014. Toate demersurile mele nu au fost luate în considerare”,  a spus edilul orașului Siret, Adrian Popoiu.

drum siret popiu nechifor (1)În data de 3 iunie 2013 a fost aprobată o hotarâre a Consiliului Județean ( HCJ 77 / 2013 ) privind asocierea Consilului Județean Suceava cu orașul Siret în vederea reabilitarii unei portiuni a DJ 291 A situată în cartierul Pădureni. Contractul de asociere prevedea urmatoarele obligații: pentru orașul Siret: realizarea documentatiei tehnice ( obiectiv realizat în 2013),  efectuarea lucrarilor de plombare ( obiectiv realizat în 2013),  contribuirea cu 100.000 de lei la realizarea lucrărilor ( suma a fost achitată în 2013).drum siret popiu nechifor (2)

Pentru Consiliul Județean: participarea cu 250.000 de lei la plata lucrărilor ( lucrările urmau să fie facute de SC Drumuri și Poduri SA Suceava, firma subordonată Consiliului Județean). În urma acestui parteneriat trebuia să fie reabilitată întreaga porțiune a DJ 291 A situată în cartierul Pădureni. Cu toate că orașul Siret și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale lucrările de asfaltare nu au mai fost efectuate.

„Întrucât orașul Siret și-a îndeplinit toate obligațiile consider că sistarea lucrărilor de la Pădureni a fost o decizie pur politică. Întrucât se știe foarte bine că în cartierele Pădureni și Mănăstioara populația votează majoritar PSD s-a dorit și se dorește și acum crearea unui conflict major între populația acestor cartiere și primarul orașului Siret. Menținerea în stare proastă a acestui drum are ca obiectiv încurajarea populației să voteze PSD la viitoarele alegeri. Astfel PSD își sacrifică cu bună știință proprii votanți știind că furia acestora se va revarsa spre primărie, ceea ce se și întâmplă de fapt”, a spus Popoiu.
drum siret popiu nechifor (4)
Primăria Siret, printr-un ordin de plată, arată că a achitat factura emisa de SC Drumuri și Poduri SA pentru lucrări efectuate pe DJ 291 A. Suma reprezintă obligația contractuală a orașului Siret în cadrul acordului de asociere cu CJ.

CJ nu a respectat contractul de asociere cu Primăria Siret

Potrivit edilului din Siret, dar și după cum arată documentele, principalul vinovat pentru starea acestui drum ramâne însă Consiliul Judțean care deși a votat un parteneriat și un contract nu și-a îndeplinit obligațiile.

„Pun la dispoziție : Hotarârea de CJ privind asocierea între CJ și orașul Siret; contractul de parteneriat între orasul Siret și CJ; factura emisă de SC Drumuri și Poduri pentru orașul Siret și ordinul de plata prin care s-au achitat acesti bani o fotografie realizată în anul 2014 la Primăria Dumbrăveni unde am discutat problemele orașului Siret cu președintele CJ și reprezentanti ai guvernului; mesajul domnului Cătălin Nechifor către sireteni transmis în campania electorală”,  a conchis Popoiu.like-facebook

Nu trebuie omis că atunci când s-a discutat de reabilitarea acelui drum județean era sigla USL unde erau două partide PSD și PNL numai că anul trecut situația s-a schimbat și PNL este acum alături de PDL, iar polițele politice se plătesc.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*