Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

27 de accidente în care au fost implicați bicicliști sau mopediști au avut loc de la începutul lunii. Vezi recomandările polițiștilor!

foto actiune biciclisti 1Având în vedere faptul că pe perioada vacanţei tinerii au considerabil mai mult timp liber, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava desfăşoară o serie de activităţi specifice, menite să conştientizeze toţi participanţii la trafic, în special biciclişti şi conducători de motociclete şi mopede cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea legislaţiei rutiere.

În perioada 15 – 17 august 2015, poliţiştii de prevenire, împreună cu agenţi din cadrul posturilor secţiilor şi de poliţie din zona Buneşti, Preuteşti, Fălticeni, Capu Codrului, Cornu Luncii, Păltinoasa au organizat şi desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea bicicliştilor pe DN2, DJ 208, DJ 208A, DN2E dar şi pe drumurile adiacente.
like-facebook
Au fost identificaţi în trafic peste 50 de biciclişti şi conducători de motociclete şi mopede care nu purtau veste reflectorizante şi nu aveau vehiculele dotate cu elemente reflectorizante. Un număr de 22 de biciclişti nu împliniseră încă vârsta de 14 ani. Tuturor acestora le-au fost oferite veste , pixuri personalizate şi pliante cu caracter informativ.

Acţiunile au fost desfăşurate în condiţiile în care numai de la începutul lunii august 2015 s-au înregistrat până în prezent 27 evenimente rutiere cu implicarea conducătorilor de biciclete şi mopede. În urma acestor evenimente rutiere 21 de persoane au fost rănite uşor şi 8 persoane au fost rănite grav. Mai mult decât atât, 2 biciclişti, dintre care un minor de 9 ani, au decedat ca urmare a unor accidente rutiere.
De remarcat faptul că, din cele 27 de evenimente rutiere, 26 s-au produs din vina bicicliştilor sau conducătorilor de mopede şi motociclete. De asemenea, din cele 31 de victime rezultate, 14 au fost minori.
Îngrijorător este şi faptul că în multe cazuri, conducătorii de biciclete erau sub influenţa băuturilor alcoolice, transportau bunuri voluminoase pe cadrul bicicletelor, transportau mai multe persoane pe bicicletă şi nu purtau veste reflectorizante sau elemente de autoprotecţie.
Exemplificăm cu două evenimente extrem de grave în urma cărora bicicliştii au decedat.

La data de 03.08.2015, ora 15.50, pe DJ 208 A, în localitatea Poieni, comuna Udeşti, un bărbat de 36 ani, din municipiul Rădăuţi, în timp ce conducea autoturismul, a surprins şi accidentat grav pe minorul Galiţ Eduard, de 9 ani, localnic, care se afla nesupravegheat cu bicicleta pe carosabil.
Victima a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.
La data de 11.08.2015, ora 18.45, pe DC 40 C, în localitatea Dumbrava, comuna Grănicești, un bărbat de 49 ani, localnic, în timp ce se deplasa cu bicicleta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, moment în care, din cauză că acesta avea atașată de bicicletă o greblă, coada acesteia a intrat între spițe, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un autoturism, după care a fost proiectat pe carosabil. În urma accidentului, biciclistul a decedat.

Pentru preîntâmpinarea unor evenimente rutiere grave, poliţiştii reamintesc următoarele:
Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.
Se recomandă ca bicicliştii să poarte cască de protecţie şi elemente reflectorizante.
Bicicleta trebuie să fie prevăzută cu sistem de frânare eficient, sistem funcţional de direcţie, elemente reflectorizante.
Bicicliştii trebuie să cunoască şi să respecte regulile rutiere.

Totodată prezentăm câteva sfaturi pentru pietoni, o altă categorie expusă riscului victimal:
– nu traversaţi prin alte locuri decât cele permise, in fuga sau fără sa va asiguraţi;
– nu va deplasaţi pe partea carosabila a drumurilor publice atunci când exista amenajări rutiere destinate circulaţiei pietonilor;
– nu ocupaţi partea carosabila in scopul împiedicării circulaţiei.
ATENŢIE:
– traversaţi drumurile publice perpendicular pe axul acestora, numai prin locurile marcate ori/si semnalizate cu indicatoare;
– in lipsa acestora, traversarea se va face pe la coltul străzii după ce v-aţi asigurat ca puteţi face acest lucru in deplina siguranţă, atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic;
– după coborârea din mijloacele de transport in comun, aşteptaţi plecarea acestora din staţie si apoi traversaţi respectând regulile de circulaţie menţionate anterior;
– traversarea nu se realizează in fugă ci in pas vioi;
– când aşteptaţi sosirea autobuzului, staţi numai pe trotuar, in nici un caz pe carosabil;
– pe drumurile publice situate in afara localităţilor, ori care nu au trotuare sau poteci laterale, se va circula numai pe partea stângă a drumului si cat mai aproape de marginea acestuia;
– învăţaţi-vă copilul sa nu se joace pe carosabil; educaţi-va copiii ca strada nu este un loc de joaca.

Sursa: Comunicat de presă IPJ Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*