Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Cămăşi tradiţionale din Bucovina, trimise în SUA, Canada sau China

camasi traditionaleBucovinenii  şi nu numai sunt conştienţi de frumuseţea şi nobleţea portului lor în care văd o moştenire a strălucitei lor tradiţii. De altfel, această tradiţie este păstrată cu sfințenie în județul Suceava.
 Elena Macovei, de 55 de ani, din Mănăstirea Humorului este renumită pentru delicatețea și finețea cu care coase cămăși tradiționale.

Ea ne-a destăinuit că a învățat secretele acestui meșteșug de la  mamei și acum lucrează circa zece ore pe zi la  cămăşi şi costume tradiţionale, cu răbdare şi migală. Munca este una migăloasă pentru că trebuie cusut totul de mână, iar accesorizarea cu mărgele presupune o răbdare şi dexteritate de care nu oricine dispune.

camasi traditionale1„O cămaşă tradiţională o cos în două săptămâni, cu tot cu asamblat. Este multă migală, dar când faci ceva din plăcere merge treaba”, ne-a spus femeia.

Talentul ei este purtat din vorbă în vorbă şi aşa vin clienţii. Produsele sunt foarte apreciate în țară, dar şi peste hotare, mai ales că preţurile sunt bune. O cămaşă tradiţională pentru copii costă 70-150 lei pentru copii, iar pentru  adulţi 350 de lei. Coase 10 ore pe zi  și nu este obosită.
 Elena coase cămăși în tot timpul anului pe bază de comandă sau pur și simplu, pentru  a le expune spre vânzare la căsuța rustică deschisă special în apropierea  mănăstirii din Mănăstirea Humorului. Cămășile și iile cusute de humoreancă au ajuns în SUA, Canada, Australia, Japonia, China și în întreaga Europă.camasi traditionale2
„Am cusut pentru copii, tineri și vârstnici din întreaga zonă a Humorului care țin la tradiție, la portul popular . Nu numai românii țin la costumele tradiționale dar și turiștii străini care după ce vizitează standul și admiră cămășile nu pleacă fără un asemenea suvenir.  De pe vremea lui Ceaușescu am vândut la turiști cămăși și nimeni nu îi oprea să cumpere. După Revoluție, a fost o perioadă când chiar și localnicii puneau preț la zi de sărbătoare pe hainele turcești și chinezești dar între timp au revenit la tradiție.  Chiar și fostul ministru al Turismului, Elena Udrea a cumpărat o ie acum trei ani,  când a venit la deschiderea Târgului de Paști din Gura Humorului și unde a venit însoțită de președintele Consiliului Județean de atunci, Gheorghe Flutur. I-a plăcut foarte mult”, ne-a spus meșterul popular.
 
Dimineața este mamă și bunică, iar apoi devine artista din mâinile căreia ies adevărate obiecte de artă.
La prima cămaşă cusută de mine. Dar am desfăcut şi refăcut până a ieşit bine. A fost mai greu până am prins îndemânare, dar de acum merge totul bine. Crezi că este o îndeletnicire greu de practicat? Nu e greu deloc, doar migălos şi foarte obositor să stai noaptea la bec să numeri aţele ca să îţi iasă modelul”, povestește meșteșugărița.
Deşi pică de oboseală, simte nevoia să lucreze, pentru că altfel nu se simte împlinită.

Loading...

loading...

2 Comentarii

  1. Chiriac Florin says:

    Buna seara, avem si noi nevoie de o bluza pentru o fetita de 12 ani , va las nr de tel. 0758654006

    Răspunde
  2. navala daniela says:

    buna ziua.imi puteti da niste date de contact?m-ar interesa o camasa….

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*