Cunoscută ca fiind una dintre cele mai sexy senatoare din România, suceveanca Steliana Miron susţine că salariul pe care îl primeşte ca parlamentar nu este atât de mare cum ar crede unii. Steliana Miron a declarat pentru evz.ro, că are noroc de soţul său şi de părinţi că o susţin financiar astfel încât să îşi permită ţinutele pe care le poartă, mai ales că aproape toate sunt făcute la comandă.
„Prefer hainele și pantofii de la producătorii locali. Am și discount-uri foarte mari”, a spus Miron.
Potrivit acesteia, pentru o ținută plăteşte în jur de 600 de lei.
„Niciodată nu m-am îmbrăcat de două ori la fel. Prefer ținute mai ieftine. […]. Noroc cu soțul meu și cu părinții mei că mă susțin financiar. Din salariul de la Parlament nu mi-ar ajunge banii nici pentru coafor”, a mai declarat Steliana Miron.