Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Bătrână bătută și batjocorită de o familie care i-a pus mâna pe casă

batranaO bătrână din satul Leucușești, comuna suceveană Preuteşti, a ajuns să  își caute dreptate în sălile de judecată, după ce  a fost bătută și batjocoriră de cei care i-au pus mâna pe casă. Alexandrina Cârnăreasa, de 79 de ani, văduvă din 1989, este umilită, batjocorită de o familie care i-a pus mâna pe casă printr-un act de donație.
Femeia spune că  a semnat un act la notariat prin care Gheorghe și Alina Onea aveau să intre în posesia locuinței, însă cu condiția ca aceștia să aibă grijă de ea.
like-facebook„Fiind văduvă și îi știam pe cei doi, mai ales că suntem din același sat, am zis să găsesc pe cineva care să aibă grijă de mine pentru că nu mă mai țin puterile multă vreme. Numai că după ce m-au pus să semnez un act după ce am discutat înainte că le donez casa, dar să aibă grijă la mine, și mai era de față și notarul am aflat că de fapt ei nu au pus nicio clauză. Și m-am trezit că deși sunt singură vor să facă ce vor din casa unde am  pus cărămidă cu cărămidă cu bărbatul meu. După ce s-au văzut cu actul de donație în mână, Alina cu bărbatul a plecat în Grecia, iar eu dacă nu cunosc mai nimic, mie nu mi-au dat niciun act de la notar. Și m-am dus pe urmă să cer și eu unul, nu mi-au dat și mie ca să nu știu ce au făcut în acte, ce au scris, eu nu stau bine cu vederea. M-au înșelat și nu mi-am dat seama. Dar cum să își bată joc de o femeie singură. Au venit mi-au luat porci din curte, găini și ce aveam. Nici măcar nu au pus o scândură. Au încercat să spună că mi-au pus gresie la scări și mi-au făcut tâmplăria, dar pe urmă au renunțat să mai spună că au făcut investiții aici. Mi-au dat apă de la mort să beau și am avut atunci noroc ca a venit o  vecină sa mă vadă și a chemat imediat salvarea că era să  fiu moartă”,  povestește cu amărăciune femeia.
batrana1
La cei aproape 80 de ani, bătrâna  încearcă să pară puternică și să își rezolve singură situația dramatică în care a ajuns.
S-a întâmplat să sară la bătaie la mine când treceam pe uliță în sat, să dea în mine și să încerce să mă strângă de gât. În loc să am un ajutor de nădejde. Alina și mama ei, Dina Bigu mă batjocoresc. Am deschis proces la instanță și vreau să renunț la ei. Ajung să mă scoată din casă niște excroci. Am să mă prezint în fața judecătorilor pentru că îmi vor face dreptate”, a spus femeia.
Sătenii cunosc situația în care a ajuns octogenara și cred că a fost păcălită cu ușurință mai ales că are un suflet bun și este cu credința în Dumnezeu.batrana2

Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Bătrână bătută și batjocorită de o familie care i-a pus mâna pe casă | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*