Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Preoţi suceveni, la comemorarea lui Eminescu, la Cernăuţi

eminescu la cernautiRomânii  de o parte și de alta a frontierei au marcat, joi, 15 ianuarie, 165 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti,  Mihai Eminescu. Şi tot în această zi la Cernăuţi a fost marcată Ziua Culturii Naţionale Române. 
Întreaga intelectualitate bucovineană l-a omagiat în această zi pe poetul nepereche al poeziei românești.
Ziua a început cu depunerea de  coroane şi jerbe de flori la bustul poetului din curtea Casei lui Aron Pumnul din Cernăuţi, apoi la statuia lui Mihai Eminescu din centrul vechei al orașului. Alături de oficialitățile din Cernăuți s-au aflat Eleonora Moldovan,  Consul General al României la Cernăuţi,  profesori universitari, scriitori, jurnalişti, elevi şi studenţi. Nu a lipsit starețul  Mănăstirii Putna, părintele Melchisedec, alți preoți din județul Suceava care alături de fețe bisericești au oficiatun Te-deum în incinta catedralei Sfântului Duh din Cernăuți.Evenimentul a fost marcat și printr-o suită  întreagă de manifestări culturale şi literare
eminescu la cernauti2Ne-am întâlnit la Cernăuţi, unde cu drag l-am pomenit pe Mihai Eminescu. Am mers la casa unde a trăit Mihai Eminescu, la Casa lui Aron Pumnul,   apoi la statuia lui Mihai Eminescu din centrul oraşului. Am privit spre strada care-i poartă numele, numele lui Mihai Eminescu, apoi am venit la Catedrală, unde am săvârşit slujba de pomenire cu un sobor de 24 de preoţi, un sobor impresionant, care a unit fraţi din întreaga Bucovină, şi din partea românească, şi din partea ucraineană. Ne-am întâlnit aici la Catedrală şi Mihai Eminescu a fost acela care ne-a unit. Cu drag facem lucrul acesta şi cu drag cred că  fiecare român trebuie să se aplece spre Mihai Eminescu. Zoe Dumitrescu Buşulega, Maica Benedicta, pe patul morţii spunea mereu – apăraţi-l pe Mihai. Cred că acest testament s-a primit prin faptul că iată românii noştri şi-au dat mâna şi au ales ca Ziua Culturii Naţionale Române să fie ziua de naştere a lui Eminescu, zi,  când a răsărit pentru noi românii, Luceafărul care nu a apus şi nu va apune niciodată, pentru că Eminescu este Luceafărul poeziei româneşti şi este cel care a cunoscut limba română foarte bine şi un altul ca el nu e. Facă Bunul Dumnezeu ca astfel de momente să fie cât mai multe, să fim cu toţii uniţi şi strânşi în jurul valorilor. Căci valorile ne formează şi ne unesc. Bunătatea, blândeţea, adevărul sunt ale noastre şi pe acestea trebuie să le promovăm”, a declarat stareţul Mănăstirii Putna, părintele Melchisedec. eminescu la cernauti3

La manifestările culturale organizate cu prilejul omagierii lui Mihai Eminescu în nordul Bucovinei a fost prezent şi primarul de Cernăuţi, Oliksii Kaspruk:
Această zi  este o zi însemnată pentru cernăuţeni, pentru toţi bucovinenii, întrucât Mihai Eminescu este omul care prin personalitatea sa proslăveşte ţinutul nostru peste tot în lume. Astăzi au venit la Cernăuţi să-l omagieze pe Eminescu foarte mulţi oaspeţi, suntem impresionaţi cu toţii întrucât purtăm discuţii plăcute cu ei şi avem întâlniri de lucru. Oricum, pentru noi, ziua de 15 ianuarie este o zi plină de lumină,  senină şi însorită”, a spus domnul Oliksii Kaspruk, primarul oraşului Cernăuţi.
Și academicianul  Vasile Tărâţeanu a fost inima manifestării din incinta Catedralei din Cernăuţi.
„ Cel mai frumos omagiu pe care-l putem aduce marelui nostru poet Mihai Eminescu e ca să-i citim opera şi să ne pătrundem de marele ei adevăr”, a spus Tărâţeanu.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*