Caz extrem de grav petrecut, vineri după-amiază, la Grădina Zoologică Rădăuţi. Un băiat de 11 ani a fost atacat de o leoaică în timp ce se afla cu câţiva prieteni în vizită, pentru a vedea animalele. Minorii, cu vârste între 11 şi 14 ani, au plătit biletele, dar au mers singuri să admire animalele, nefiind însoţiţi de nici un anagajat al grădinii zoologică.
La un moment dat, ei au băgat beţe printre gratii pentru a vedea cum reacţionează animalele, iar leoaica a prins băţul băiatului de 11 ani şi l-a tras, trântindu-l pe copil jos, aproape de gratii. Leoaica l-a lovit de mai multe ori în zona abdomenului, dar şi la un picior.
Norocul său a fost că fratele său mai mare, care se afla în grupul de prieteni, l-a tras de lângă cuşcă şi a sunat imediat la familie, care a chemat ambulanţa. Copilul de 11 ani a fost dus la Spitalul Rădăuţi, iar apoi la Spitalul Suceava, unde a primit îngrijiri medicale. Medicii i-au dezinfectat şi cusut rănile, iar acum băiatul se află în afara pericolului. Poliţiştii au început o anchetă în acest caz şi au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală şi neglijenţă în serviciu.