Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO Incendiu la două locuinţe din municipiul Suceava

incendiu mitocas (19)Militarii Detaşamentului de pompieri Suceava au intervenit, miercuri, cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie situată pe strada Mitocelului, din municipiul Suceava.
 Iniţial, în apelul venit pe numărul unic de urgenţă 112, s-a anunţat faptul că arde o construcţie anexă, dar la sosirea echipajelor la faţa locului, flăcările se manifestau violent la toate anexele unei gospodării şi la acoperişul unei case ce aparţinea de gospodăria învecinată.
like-facebookLa prima gospodărie, aparţinând lui Ioan G., au ars şura pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, o construcţie corp comun, compusă din bucătărie de vară, baie, atelier şi magazie materiale, pe o suprafaţă totală de 80 de metri pătraţi, garajul pe 30 de metri pătraţi şi un depozit de lemne pe cinci metri pătraţi. Flăcările au degradat bunurile materiale aflate în interiorul clădirilor afectate – motoare electrice, o drujbă, o cositoare, diferite unelte, aparatură electrică şi electrocasnică.
La a doua gospodărie, ce aparţine lui Petru B., au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi, elemente de tâmplărie şi bunuri materiale din interiorul locuinţei. S-au degradat şi 10 metri pătraţi de izolaţie exterioară din  PVC.Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit, produs la un conductor electric defect.
 Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat cele două locuinţe ale gospodăriilor afectate de flăcări.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*