Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Bebeluş chinuit în spital. Vezi la ce traume a fost supus!

copilasUn bebeluş de numai şapte luni şi jumătate a fost chinuit pe patul de spital, unde a fost dus de mama sa pentru tratament. Mama susţine că fetiţa a fost înţepată de nu mai puţin de 23 de ori pentru aplicarea unei branule. Femeia acuză că asistentele de la secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean şi-au bătut joc de micuţă.

like-facebookPe 11 octombrie, m-am dus cu fetiţa la spital pentru că a făcut febră 40 acasă şi a examinat-o doamna doctor, a trimis-o la ORL, unde a diagnosticat-o cu otită şi rinofaringită. Apoi a spus că trebuie să îi pună o branulă pentru a-i putea face tratamentul şi a înţepat-o în trei zile de 23 de ori. Apoi, probabil au realizat că nu mai au unde să o înţepe şi m-au trimis la Iaşi, unde a fost tratată”, a declarat, pentru SuceavaNews, mama copilei, Roxana Ghiaţă.

Femeia mărturiseşte că a încercat să afle de ce arată astfel mânuţele şi picioruşele fetiţei şi chiar le-a cerut cadrelor medicale să nu-i mai chinuie copilul.

copillas1Tot ziceau că are copilul venele slabe. O bătaie de joc… Tot îmi spuneau că i s-a acordat cel mai bun tratament şi ar fi făcut tot ce le-a stat în putinţă. Apoi, a venit şi mi-a zis că într-o oră vine salvarea de la Iaşi şi merg acolo.Ne-am speriat cumplit gândindu-ne că e ceva foarte grav. La Iaşi, medicii au catalogat-o ca fiind ciuruită”, povesteşte Roxana.

Roxana Ghiaţă povesteşte că a fost şocată de felul în care s-au comportat asistentele şi susţine că acolo sunt grave probleme de comunicare. Mama copilei nu s-a mai gândit să facă plângere la conducerea spitalului, ci era disperată să îşi ducă fetiţa să o salveze. Femeia susţine că tot ce îşi doreşte este să nu mai calce vreodată în unitatea respectivă.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Bebeluş chinuit în spital. Vezi la ce traume a fost supus! | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*