Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Tânăr şi neliniştit! Un sucevean de 25 de ani a făcut un scandal de proporţii într-un bar

Miercuri, în jurul orei 20.30, după ce a consumat băuturi alcoolice într-un bar din municipiul Suceava, în zona Areni, un tânăr de 25 ani, din localitate, împreună cu alţi prieteni, au spart un pahar şi au provocat scandal în local, motiv pentru care au fost scoşi afară de angajații firmei de pază, iar ulterior, tânărul a fost implicat într-un nou scandal.

Acesta a fost condus la sediul poliţiei, unde a depus plângere prin care a menţionat că în timp ce se afla în zona ,,Areni’’ a fost lovit şi deposedat de telefonul mobil, o borsetă cu bani şi cartea de identitate, de mai multe persoane, din care făceau parte angajații firmei de pază care au intervenit la scandalul din local. Din audieri, angajații firmei de pază, au menţionat faptul că au intervenit în urma apelului de panică transmis de dispecer la barul în cauză, fără a se folosi forţa în mod abuziv şi nu au fost sustrase bunuri, acte sau valori de la persoanele implicate în eveniment.

Victima nu a putut face dovada existenţei sumei de bani şi nici a telefonului reclamate ca fiind sustrase. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptelor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*