Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

Angajaţi trataţi ca pe sclavi: fără concedii şi fără bani

Nereguli grave scoase la iveală la Suceava de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava. În urma unor controale privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto, respectiv a prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, au descoperit că mulţi nu respectă legea.

Potrivit unui comunicat al ITM, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 80 controale. În urma controalelor efectuate s-au aplicat un număr de 22 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 8.800 lei. Printre deficienţele constatate se numără nepăstrarea registrului general de evidenţă a salariaţilor la sediul angajatorului; nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de salariat în concordanţă cu programul efectiv de lucru;  lipsa dovezilor privind achitarea drepturilor salariale; nu se face dovada acordării concediului de odihnă; nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal;  lipsă decizie scrisă emisă de angajator privind nominalizarea persoanei care se ocupă cu completarea şi transmiterea registrului şi netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*