Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

Pagube uriaşe după incendiul provocat la blocul din Broşteni

Focul pus intenţionat la blocul din Broşteni a provocat pagube urişe. Flăcările au distrus în întregime acoperişul, balcoanele de la ultimul etaj, dar şi bunurile proprietarilor din sufrageriile care au ieşire la balcon. Multe au fost compromise şi de apa cu care s-a încercat stingerea incendiului. Pagubele au fost estimate la aproximativ 250.000 de lei. Cei 50 de oameni care au fost evacuaţi când a izbucnit incendiul s-au întors în locuinţele lor, iar blocul a fost acoperit cu o folie pentru a păzi blocul de ploi.

Am luat legătura şi cu un proiectant pentru un acoperiș tip șarpantă şi am vorbit şi cu un constructor din Bistriţa care a mai acoperit două blocuri aici, la Broşteni, şi am discutat cu el să se apuce cât mai repede de lucrări, urmând ca o parte din bani să-i dăm în trimestrul IV, iar cealaltă parte anul viitor. Omul a înțeles situația şi a acceptat. Aşa cum le-am promis oamenilor, vom face tot posibilul să remediem pagubele cât mai repede”, a declarat, pentru Monitorul de Suceava, primarul Nicolae Chiriac.

Primarul susţine că îi va propune preşedintelui de Consiliu Judeţean, Cătălin Nechifor, acordarea unui sprijin financiar pentru familiile cărora focul le-a afectat locuinţele.

Între timp, poliţiştii încearcă să dea de urma celui care a provocat incendiul de sâmbătă. Potrivit pompierilor, incendiul a pornit de la o anvelopă de camion incendiată chiar lângă un garaj şi o magazie lipite de bloc.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*