Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Înghesuială la pomană la hramul Bisericii Sf. Mina din Suceava

Sărbătoarea Sf Mina a adus înghesuiala  la pomană. hramul. Cu sufletul la cer și cu stomacul gol câteva sute de suceveni au participat  luni la hramul bisericii Sf Mina din cartierul Obcine din Suceava.  Așa că au ascultat mai puțin slujba și au stat cu ochii pe pachețele pregătite și pe sarmalele care aveau un miros amețitor .  Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor format din 12 preoți , un diacon, un ieromonah și a fost condusă de nimeni altul decât IPS Pimen ,arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. După oficierea slujbei, Înalt Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură.
În  Biserica “Sfantul Mina” din cartierul Obcini (Suceava) sunt prezente două fragmente din moaștele Sfantului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiespicopul Sucevei și Rădăuților. Acest lăcaș de cult este una dintre cele trei biserici din România  în care se află părticele din moaștele  Sf. Mare Mucenic Mina, celelalte două fiind Catedrala Mitropolitană din Iași  și Biserica “Sf. Mucenic Mina” din București. Cu sprijinul credincioşilor parohiei, în 2003 s-a reuşit confecţionarea unei racle de argint în care au fost mutate moaştele Sf. Mina.

Credincioșii veniți au lăsat pe planul doi închinarea la racla unde se află moaștele Sf  Mina ,sfântul păgubiților și au preferat să pună mâna pe pomană.
Cătălin Amortoaie  din Iași a venit pentru prima dată la Suceava ala hramul bisericii. El vindea obiecte religioase  însă credincioșiii nu s-au arătat interesați să cumpere icoane, cruciulițe sau cărți despre viața sfinților.,, Am venit pentru prima oară la hramul acestei biserici. Nu special să vindem cât să asistăm la slujba pentru că sfântul este ajutător..,ne-a mărturisit ieșeanul.
Elena Săucă din Suceava susține că rugăciunile adresate Sf Mina au scos-o din necaz și de aceea e nelipsită de la slujbe.,, Am venit cu bucate să împart credincioșilor. Am făcut special sarmale  și le împart cu prilejul hramului bisericii care poartă numele marelui sfânt. Pe mine m-a ajutat. Eram plină de datorii,nu aveam un loc de muncă și am reușit să merg în străinătate și să lucrez și să îmi acopăr împrumuturile.Poate face minuni dar trebuie să ai credință,,ne –a spus suceveanca.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*